O mică bijuterie bibliofilă ce include o telegramă, o carte de vizită, dar și notițe, sublinieri și câteva dezbateri academice pe text: Mircea Eliade – The Myth of the Eternal Return (“Mitul eternei reîntoarceri”), cu dedicația olografă a lui Eliade pentru Hans Penner (1934-2012), prieten al filozofului român și profesor de religie la Dartmouth College din Statele Unite:
“To Hans, a brief encounter in the most wonderful town!
With friendship, Mircea Eliade
Hanover, May 22, 1972”
Cartea conține o telegramă datată 23 aprilie 1986, cu antetul Universității din Chicago (unde Eliade a predat între 1957 și 1986), prin care Penner este anunțat de decesul lui Eliade și este invitat, pe 28 aprilie, la înmormântarea acestuia.
Volumul în sine a fost publicat de Pantheon Books la New York în 1972 și se prezintă într-o condiție foarte bună, cu o mică pată pe una dintre pagini, dar fără alte defecte demne de menționat. Blocul de text conține în schimb multe sublinieri și câteva notițe semnate de profesorul Penner, ce cresc însă, în mod excepțional, valoarea bibliofilă a cărții.
4.500 lei
Pret cu toate taxele incluse.
Product is Available!
Anul publicării | 1972 |
---|---|
Limba | Engleză |
Stare | Foarte bună |