Gustave Doré – The Doré Gallery, într-o ediție de lux în legătura originală din pânză roșie-cărămizie publicată de Cassell, Peter, Galpin & Co la Londra, cândva între 1878 și 1883. Conform căutărilor noastre aceasta este a doua ediție a cărții, prima în acest format dar și singura copie Doré Gallery în legătura originală de serie, disponibilă la vânzare în acest moment.
Volumul este în format mare și conține 250 de planșe semnate de Gustave Doré, tipărite pe hârtie velină extrem de groasă și completate de textele lui Edmund Ollier, unul dintre cei mai populari jurnaliști ai Angliei victoriene.
Condiția cărții este bună având în vedere vârsta de peste 140 de ani: pânza de pe coperți este înnegrită de vreme și prezintă mici pete dar și o mică zonă în care a fost topită de o sursă de căldură, cotorul este decolorat de soare, iar legătura este încă destul de puternică și prezintă semnele unei întăriri curate lângă prima copertă. Blocul de text și ilustrațiile sunt într-o stare impecabilă, cu foarte puține pete de bătrânețe și oxidare, câteva planșe prezintă însă mici sfâșieri (2 – 3 cm), probabil în urma unei răsfoiri repezite, planșele fiind foarte groase – noi am găsit trei planșe în tot volumul în această condiție.
Pret cu toate taxele incluse.
Product sold out!
Limba | Engleză |
---|---|
Stare | Bună |